Cei 53 de agenţi de poliţie încadraţi din sursă externă au depus jurământul la IPJ Suceava

Cei 53 de agenţi de poliţie, încadraţi din sursă externă în urma concursului organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, au depus joi  jurământul de credinţă în cadrul unei ceremonii organizate la sediul I.P.J. Suceava.

Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Suceava, ceremonia a debutat cu intonarea imnului de stat al României, apoi cei 53 poliţişti au jurat credinţă statului român şi cetăţenilor săi.

”Noii colegi au fost felicitaţi şi au ascultat mesajele transmise de conducerea Poliţiei Române şi de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava”, arată sursa citată.

La festivitate a participat conducerea inspectoratului, dar şi şefii structurilor, în subordinea cărora îşi vor desfăşura activitatea cei 53 de agenţi de poliţie.

Poliția Județeană mai precizează că în perioada februarie – aprilie a.c., agenţii de poliţie vor participa la cursul de iniţiere în carieră ce se va desfăşura la instituţiile de învăţământ ale Poliţiei Române.

După șase luni, în care se vor afla în responsabilitatea unui poliţist cu experienţă, aceştia vor susţine examenul de definitivare.

”Pe toată perioada de pregătire, poliţiştii nu vor avea dreptul să poarte armament, să desfăşoare activităţi specifice structurii poliţiei judiciare şi poliţiei rutiere. De asemenea, nu au acces la informaţii clasificate, până la obţinerea calităţii şi a avizelor necesare”, se mai menționează în comunicatul IPJ Suceava.