Au fost … Zilele francofoniei


Intră acum și în grupul de

În unitatile scolare din judetul Suceava s-au desfasurat saptamâna trecuta activitati în cadrul ZILELE FRANCOFONIEI, organizate de Universitatea „Stefan cel Mare” si Inspectoratul Scolar al Judetului Suceava, sub coordonarea prof. dr. Elena-Brândusa Steiciuc si prof. Antonia-Violeta Manciu, inspector de specialitate. Printre oaspetii importanti ai manifestarilor, amintim: J.M. Queiros, directorul Centrului  Cultural Francez din Iasi, Jean-Pierre Dubost profesor la Universitatea Blaise Pascal din Clermont-Ferrand si Michel Beniamino profesor la Universitatea din Limoges.

Saptamâna a debutat cu o zi doctorala organizata în spatiul universitar, la care au prezentat comunicari doctoranzi (profesori din învatamântul preuniversitar) sau profesori implicati în diverse proiecte internationale: Felicia Vranau, Laura Giurca, Cristina Hetriuc, Nicoleta Morosan, Petronela Munteanu, Alexandra Sirghi. Dupa-amiaza, lucrarile au continuat la Colegiul National „Petru Rares” Suceava, unde elevi si studenti au participat la o masa rotunda cu titlu generic Generatia francofona 2008.

Diminetile zilelor de 18 si 19 martie au fost dedicate conferintelor, sustinute de cei doi universitari sositi din Franta pentru acest eveniment: „Figures du désert dans la littérature francophone” – prof. Jean-Pierre Dubost; „La francophonie littéraire: problèmes actuels et perspectives” – prof. Michel Beniamino.

Asociatia PRINTEMPS ROUMAIN din Lille, prin presedintele acesteia, Cozmin Lucau, originar din Bucovina, a contribuit la programul francofon cu o interesanta expozitie de fotografii, intitulata „Patrimonie minier du Nord”, vernisata în holul universitatii sucevene si cu prezentarea filmului „Quand la mer monte” în aula CN „Petru Rares”.

Un concurs inedit a fost propus tinerei generatii: creatii literare on-line, în limba franceza, la care s-au înscris numerosi elevi, recompensati cu premii constând în carti în limba franceza. Printre premianti, amintim: Ghiurau David, Ghiurau Tiberius, Ghiurau Daniel, Botnari Larisa, Teodorescu Ioana, Lungoci Florin, Balmus Andreea, Dutuc Alexandru. Foca Florin, Gheorghiu Alexandra, Danila Cristina, Warnicki Sabine, Cretu Andreea, Onofras Luiza.

Manifestarile s-au încheiat cu un mini-spectacol de teatru francofon în Sala mica a Casei de Cultura, vineri, 21 martie.


Intră acum și în grupul de