A intrat cu masina intr-un motoscuter, accidentand doi tineri


Intră acum și în grupul de

Doi tineri care se aflau pe un motoscuter au fost accidentati de un siretean neatent. Potrivit IPJ Suceava, sâmbata, la ora 20.10, pe strada 1 Decembrie din orasul Siret, I. Nicu, de 37 ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoria ,,B,C,C+E” din anul 1999, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz, nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers, intrând în coliziune cu motoscuterul condus de G. Ion, de 20 ani, din comuna Balcauti, care se deplasa în aceeasi directie.     

În urma accidentului, conducatorul motoscuterului a fost vatamat corporal, fiind transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul ,,contuzie coapsa si gamba stânga si traumatism cranio-cerebral acut deschis” si T. Marian, de 19 ani, localnic, pasager pe motoscuter, parte vatamata, cu diagnosticul ,,fractura femur stâng”, necesitând pentru vindecare circa 40 zile îngrijiri medicale. Acesta folosea casca de protectie, însa conducatorul motoscuterului nu.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dupa care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 


Intră acum și în grupul de