Primarul Ion Lungu, nemulțumit de managementul Teatrului Municipal „Matei Vișniec”. El vrea mai multă seriozitate, piese mai multe și folosirea tuturor actorilor


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că are mai multe observații față de managementul Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, fiind nemulțumit de faptul că s-a întârziat cu pregătirea stagiunii actuale așa cum s-a întâmplat și în toamnă.

Lungu a spus că Centrul Cultural Bucovina va avea un buget de un milion de lei în 2017, potrivit proiectului de buget, iar 90 la sută din aceste fonduri ajung la Teatrul Municipal.

El a arătat că are câteva observații de făcut legat de managementul acestei instituții de cultură, arătând că se întârzie cu stagiunea actuală la fel cum s-a întâmplat și în toamnă.

Primarul a  spus că el consideră că Teatrul Municipal trebuie să pregătească mai multe piese și să folosească toți actorii, nu doar patru dintre cei zece actori angajați.

Ion Lungu a spus că el consideră că și piesele ar trebui regizate de regizor angajat al teatrului, respectiv directorul artistic Andrei Munteanu care este regizor.

Primarul a spus că Munteanu a arătat că nu are în fișa postului să facă regie.

„I-am pus în fișa postului să facă regie”, a menționat Lungu.

El și-a exprimat speranța că lucrurile vor intra în normalitate în ceea ce privește activitatea teatrului municipal.


Intră acum și în grupul de