Un tânăr fără permis a intrat cu mașina într-un gard, la Rădăuți. După impact s-a speriat și a fugit de la fața locului

Un tânăr fără permis a intrat cu mașina într-un gard, la Rădăuți și a fugit de la locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști.

Potrivit Poliției Județene Suceava, duminică, ora 20.13, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin ”112” despre faptul că, pe strada Dobrogeanu Gherea din localitate, un autoturism a intrat într-un gard, iar conducătorul auto a plecat.

 Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autovehiculul  implicat în eveniment, iar în urma verificării documentelor din interior, au stabilit faptul că, autoturismul aparține unui tânăr de 20 de ani din comuna Arbore.

Proprietarul mașinii a fost identificat ulterior de polițiști, acesta recunoscând faptul că, el a condus autoturismul și după impact, a fugit deoarece s-a speriat.

”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, arată sursa citată.