Intră acum și în grupul de
Un adolescent în vârstă de 15 ani din localitatea suceveană Volovăț este cercetat de polițiști după ce a furat un motoscuter, l-a alimentat cu benzină, iar cand l-a pornit a luat foc.
Poliția Județeană Suceava informează că joi dimineață, Poliţia municipiului Rădăuţi, a fost sesizată de un localnic de 22 de ani, despre faptul că, în ziua precedentă, persoane necunoscute i-au sustras un motoscuter din fața blocului în care locuiește.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care, a lăsat motoscuterul neasigurat în fața blocului în care locuiește, miercuri, în intervalul orar 08.00-20.00, persoane necunoscute l-au sustras, prejudiciul fiind de circa 450 lei.
”În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un minor de 15 ani, din comuna Volovăț, care, ajuns la domiciliu, după ce l-a alimentat cu benzină, a încercat să pornească mopedul, iar în momentul în care a acționat pedala pentru pornire, la nivelul motorului s-a produs un incendiu, în urma căruia o parte din componentele vehiculului au ars”, arată sursa citată.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, minorul urmând să fie expertizat psihiatric, iar în funcție de rezultat, cauza va fi soluționată procedural, mai precizează Poliția Suceava.