Dezbateri pe tema independenţei şi obiectivităţii auditorului, organizate la USV

Aproximativ 150 de persoane, între care auditori, experţi contabili, stagiari şi studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, au participat, luni, la dezbateri pe tema independenţei şi obiectivităţii auditorului.

Potrivit unui comunicat de presă al USV, Departamentul de Contabilitate, Audit și Finanțe din cadrul Facultății de Științe Economice și Adminstrație Publică, împreună cu partenerii CAFR, ACCCA și CECCAR au organizat luni, un eveniment ce a avut ca temă „Independența și obiectivitatea auditorului. Riscul de familiaritate”.

Sursa citată precizează că în cadrul evenimentului au fost dezbătute probleme specifice din „Codul de etică al profesioniștilor contabili”, aspecte privind procedurile de evaluare a unui client de audit din perspectiva amenințărilor la adresa independenței, atât la nivelul companiilor mari de audit, cât și în cadrul entităților cu un număr mai mic de auditori.

La dezbateri au participat aproximativ 150 de persoane, respectiv auditori, experți contabili, stagiari și studenți de la programele de studii Contabilitate, audit financiar și expertiză contabilă (CAFEC), Audit și guvernanță corporativă (AGC) şi Contabilitate și informatică de gestiune (CIG).

(Liliana Bujdei)

loading...