Ovidiu Dontu si cele sapte minuni ale primarului Lungu


Intră acum și în grupul de

Lansat oficial în prezenta a peste 1.100 de membri si simpatizanti PSD aflati în sala mare a Casei Culturii din Suceava, candidatul PSD la functia de primar al municipiului Suceava, Ovidiu Dontu, a avut un discurs care efectiv a stârnit ropote de aplauze neregizate. Subiectul predilect a fost Ion Lungu si afacerile facute în jurul actualului primar, din banii sucevenilor. Ovidiu Dontu a prezentat nerealizarile primarului Lungu ca fiind „cele sapte minuni” ale acestuia. „Prima Minune, facuta pe banii sucevenilor, este cresterea brusca a profitului firmei de familie a  fratilor gemeni Lungu, profit realizat prin lucrari la majoritatea scolilor si liceelor din municipiul Suceava, precum si la lucrarile de termoficare. Primarul Ion Lungu împreuna cu familia au fost primii care au implementat sloganul Aliantei DA: Sa traiti bine!”, a explicat Dontu.

O alta „minune” prezentata a fost aceea ca „Ion Lungu, alaturi de  Albert Einstein au demonstrat ca scurgerea timpului este reversibila, realizând mai întâi asfaltarea strazii Calea Unirii si apoi organizând licitatia pentru aceasta lucrare”. Minunea care a stârnit aplauze prelungi a fost ultima: „a saptea Minune, a fost demonstratia ca si în provincie se joaca teatru de calitate: astfel, Gheorghe Flutur si Ion Lungu, în rol de Prigoana si Bahmuteanu ai Sucevei,  au divortat si s-au casatorit de mai multe ori, în functie de conjunctura si de interes, în mod cert, altul decât cel al sucevenilor. De asemenea, cei doi s-au întrecut în a interpreta cât mai autentic si natural rolul de Iuda, ambii tradând miseleste partidul care i-a creat”. „Actualul primar,  Ion Lungu a demonstrat în acesti ani, ca are doua mari preocupari: risipa banului public si maximizarea profiturilor afacerilor de familie si de partid. Suceava are astazi nevoie  de un manager adevarat, are nevoie  de un administrator. Prieteni, va cer  astazi,  sa schimbati primarul. Eu voi schimba orasul”, a spus în final Ovidiu Dontu.


Intră acum și în grupul de