Adăpost de animale, distrus de flăcări la Păiseni


Intră acum și în grupul de

Un scurtcircuit electric produs la tabloul de distribuţie cu defecţiuni a declanșat, joi noapte, un incendiu într-o gospodărie din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii.

FOTO: Arhivă

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt adj. Alin Găleată, la fața locului au intervenit cu cinci autospeciale militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii.

”La sosirea echipajelor, ardea în totalitate adăpostul de animale, construit din lemn şi acoperit cu azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit a proprietarului.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti”, a arătat Găleată.

El a precizat că în incendiu au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi circa o tonă de cereale și au pierit un cal şi un porc.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție care a durat mai bine de trei ore, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului.


Intră acum și în grupul de