Desfăşurarea probelor de aptitudini, limbi moderne şi materne pentru elevii claselor a VIII-a va avea loc în perioada 24-27 mai 2017

Elevii suceveni ai claselor a VIII-a, care doresc să-şi continue studiile liceale în licee vocaţionale sau unităţi de învăţământ liceal ce au în oferta educaţională programe bilingve, se pot înscrie luni şi marţi pentru susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de limbi moderne şi materne.

ISJ Suceava a publicat lista unităţilor de învăţământ în care se vor susţine aceste probe, prevăzute să se desfăşoare în perioada 24-27 mai 2017.

Astfel, la Colegiul Tehnic “Al.I.Cuza” Suceava se vor desfăşura probele la limba engleză- 24 mai 2017, la limba franceză-25 mai 2017 şi limba germană-26 mai 2017, probele urmând să înceapă la ora 9,00.
La Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului se va desfăşura în data de 25 mai 2017 proba la limba polonă maternă, iar la Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” Siret va avea loc în data de 24 mai 2017 proba la limba ucraineană maternă, cu începere de la ora 9,00.

Probele de aptitudini pentru liceele vocaţionale se vor desfăşura astfel: probele sportive la Liceul cu Program Sportiv Suceava în perioada 24-27 mai 2017, la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava vor avea loc proba la muzică-24-26 mai, proba la arte plastice- 25-26 mai, iar proba pentru profilul patrimoniu cultural-25-26 mai 2017.

Pentru învăţământul pedagogic proba este prevăzută în data de 24 mai 2017 la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, iar pentru învăţământul teologic în intervalul 24-25 mai 2017 la Seminarul Teologic Ortodox Liceal “Mitropolit Dosoftei” Suceava.

(Liliana Bujdei)