Vacanța de Rusalii, întreruptă în 2 iunie la Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgenţă Suceava. Directorul medical: Nu putem suspenda cinci zile activitatea

Activitatea Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgenţă Suceava va fi normală, vineri,  2 iunie a decis conducerea unității spitalicești care consideră că vacanța de Rusalii, de cinci zile, e prea lungă și pacienții au nevoie de acest tip de asistență medicală.

Astfel, directorul medical al instituţiei, dr. Elena Motan-Ganea, a anunțat, miercuri, că ambulatoriile de specialitate şi ambulatoriul integrat din Spitalul Județean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava vor fi deschise în ziua de 2 iunie.

Directorul medical a menționat că această decizie a fost comunicată şi Casei de Asigurări de Sănătate.

„Nu ne permitem să suspendăm așa de mult timp activitatea în ambulatoriu”, a spus Motan-Ganea.

Ea a precizat că cele cinci zile libere în sistemul bugetar reprezintă o perioadă mult prea lungă în care în care pacienţii nu ar benefica de asistenţă medicală oferită prin ambulatoriu.