Țigări de contrabandă în valoare de peste 50.000 lei şi două autoturisme, confiscate de poliţiştii suceveni


Intră acum și în grupul de

Țigări de contrabandă în valoare de peste 50.000 lei şi două autoturisme au fost confiscate de poliţiştii suceveni în urma intensificării activităţilor investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.

Poliția Județeană Suceava a informat că în acest weekend poliţiştii au organizat mai multe acţiuni punctuale şi au reuşit confiscarea a peste 100.000 de bucăţi ţigarete de contrabandă şi a două vehicule folosite la transportul acestora.

Astfel, potrivit IPJ Suceava, vineri seara, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a depistat într-un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un tânăr de 21 de ani din comuna Breaza, în interior și în portbagaj 2.480 pachete de ţigări, de provenienţă extracomunitară, fără documente legale.

Tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, iar țigările în valoare de circa 27.280 lei și autoturismul în valoare de 10.000 lei au fost confiscate.

De asemenea, sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au identificat în autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani, din comuna Saravale, județul Timiș, cinci baxuri cu țigări de contrabandă, ascunse în interiorul autoturismului şi în portbagaj.

„În urma verificărilor au fost identificate 2.450 pachete de ţigarete, în valoare de 24.500 lei, care au fost ridicate, dispunându-se și confiscarea autoturismului în valoare de 1500 de euro”, au precizat reprezentanții IPJ Suceava.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „contrabandă”

Polițiștii suceveni au menționat că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.

(Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de