Mașină în care se aflau șase persoane ce urmau să fie dializate, intrată într-un panou publicitar din zona sensului giratoriu din Burdujeni după ce șoferul a leșinat

Un autovechicul în care se aflau șase persoane ce urmau să fie duse la spital pentru dializare a intrat, sâmbătă după amiaza, într-un panou publicitar din Burdujeni după ce șoferului mașinii a leșinat.

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă la  ora 14:25,  un bărbat de 54 de ani, din comuna Udeşti, a condus autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, dinspre cartierul Burdujeni spre Bazar, iar când a ajuns în sensul giratoriu i s-a făcut rău şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune frontală cu un panou publicitar.

În autoturism se mai aflau alte şase persoane care era transportate pentru dializare.

La faţa locului a sosit o ambulanţă şi toţi pasagerii au fost investigaţi medical, constatându-se că nici unul nu a suferit leziuni în urma accidentului.

Șoferul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, cu ambulanţa, unde în urma consultaţiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul: „sincopă” (stare de leşin) și nu a rămas internat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.