Accident provocat de o șoferiță care s-a angajat în depășirea unei coloane de mașini, la Baia. O femeie din Prahova a ajuns la spital


Intră acum și în grupul de

O femeie din județul Prahova a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier produs pe raza comunei sucevene Baia.

Potrivit Poliției Județene Suceava, luni, în jurul orei 14.35, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, pe raza comunei Baia, ajungând în intersecția cu DJ 209H, o femeie de 45 de ani, din comuna Drăgoiești, s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule în zona de acțiune a indicatorului ”Depășirea Interzisă”, moment  în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Mălini, care executa regulamentar virajul la stângă spre municipiul Fălticeni.

”În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 46 de ani din județul Prahova, pasageră în autoturismul condus de femeia de 45 de ani care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, arată sursa citată.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de