Un polițist TF, înjunghiat mortal pe peronul Gării Burdujeni de un tânăr de 23 de ani

Un polițist de transporturi feroviare în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiat mortal, joi seara, în Gara Burdujeni de un tânăr de 23 de ani care coborâse dintr-un tren.

Potrivit primelor date ale anchetei, tânărul a coborât dintr-un tren și l-a atacat pe la spate pe polițist, provocându-i mai multe răni la gât și corp.

Un echipaj al SAJ Suceava a intervenit imediat în zonă și a încercat resuscitarea polițistului, fără succes, fiind declarat decesul.

Tânărul a fost prins și este în custodia autorităților.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar Ionuț Epureanu, a precizat că potrivit primelor cercetări, agresorul, din Valea Moldovei, l-a atacat pe la spate pe polițist, care se afla în misiune de patrulare pe peronul gării și i-a provocat o rană gravă la gât, iar polițistul a căzut la pâmânt.

Agresorul a continuat să îl înjunghie pe polițistul căzut în mai multe zone ale corpului.

Tânărul a fost prins de o patrulă de poliție care a coborât dintr-un tren aflat în gară și se află în custodia Poliției TF.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a transmis un mesaj după această tragedie.

„În această seară un polițist a fost înjunghiat mortal în gara Burdujeni, Suceava. Suspectul a fost prins și este cercetat!

Sunt alături de familia îndurerată și de colegii din Poliția Transporturi Feroviare ai agentului Vezeteu Sorin, ajutor șef post la Postul de Poliție TF Suceava.

Împreună cu echipa de conducere din Ministerul Afacerilor Interne voi face toate cele necesare pentru a-i ajuta în aceste momente grele.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris ministrul de Interne pe pagina sa de socializare. (N.B.)