Flutur: CJ Suceava alocă rapid bani pentru finanțarea documentațiilor pentru modernizarea a opt drumuri județene și a unui centru școlar prin PNDL


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, că în ședința de vineri a Consiliului Județean Suceava vor fi aprobate alocările de fonduri pentru elaborarea documentațiilor pentru investițiile aprobate prin PNDL astfel încât să fie semnate contractele în acest an.

„Suntem deja pregătiţi şi am introdus pentru prima şedinţa de Consiliu Judeţean, cea de vineri, un proiect de hotărâre prin care să asigurăm finanţarea întocmirii documentaţiilor necesare pentru obiectivele de investiţii aprobate prin PNDL”, a spus Flutur.

El a menționat că se finanțează expertize tehnice, studii geo-topo-hidro, studii de fezabilitate şi obţinerea avizelor aferente.

Flutur a spus că se vor aloca în acest sens 2,3 milioane lei, din care 205.000 lei pentru Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă “Sf. Andrei” Gură Humorului şi 2,1 milioane de lei pentru cele opt drumuri județene aprobate la finanţare.

„Lucrăm cu maximă promptitudine pentru a se realiza documentaţiile aferente, astfel încât să putem semna contractele de finanţare în acest an”, a spus Flutur.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale, Consiliul Județean Suceava va primi finanțare pentru modernizarea a opt drumuri județene, respectiv modernizare DJ 174C, km 0+000-3+660, Panaci – Bilbor (25,179,976.00 lei), reabilitare DJ 209B Drumul Talienilor, Văleni – Stânișoara – Iesle -lim. județ Neamț, km 19+000-33+600 ( 46,775,354.31 lei), asfaltare  DJ 155B, Urecheni-Timișești- Boroaia, km 47+600-53+020 (9,194,520.00 lei), asfaltare  DJ 178C, Rădăuți- Frătăuții Vechi-Frătăuții Noi-Bilca-Vicovu de Sus , km 1+800-23+276 (39,742,795.00 lei), modernizare DJ 172D,Teșna – Coșna, km 47+200-55+580 (25,515,000.00 lei), modernizare DJ 174, Panaci-Glodu, km 22+000-28+000 (14,618,855.00 lei), modernizare DJ 209A, Mălini-Slatina-Găinești, km 32+000-44+300 (21,940,113.00 lei) și modernizare DJ208C, Vulturești-Hârtop-DJ208, km 33+600-50+290 (33,459,495.00 lei).


Intră acum și în grupul de