Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 28 de ani, din municipiul Vatra Dornei, condamnat la închisoare pentru viol și act sexual cu un minor, a fost prins de polițiștii suceveni în timp ce călătorea cu autocarul spre Târgu Mureș.
Potrivit Poliției Județene, Judecătoria Vatra Dornei a emis în cursul zilei de joi, 27 iulie, un mandat de executare a pedepsei închisorii față de un bărbat de 28 de ani, din municipiul Vatra Dornei, condamnat la 3 ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor.
Astfel, tot joi, în urma colaborării dintre polițiștii din Vatra Dornei și cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava – Biroul Supravegheri Judiciare, s-a stabilit faptul că tânărul se afla pe raza municipiului Suceava, în jurul orei 09.00, de unde s-a îmbarcat într-un autocar care circulă zilnic pe traseul Suceava – Târgu Mureș.