Trei persoane rănite într-un accident provocat de un șofer care nu a păstrat distanța regulamentară, la Zamostea


Intră acum și în grupul de

Trei persoane, două femei și un bărbat, au ajuns la spital rănite după ce un șofer în vârstă de 33 de ani, din comuna Zvoriștea, nu a păstrat distanța regulamentară în trafic, provocând un accident la Zamostea.

Potrivit Poliției Județene, duminică, în jurul orei 12, bărbatul de 33 de ani conducea o autoutilitară pe DJ 291A, în comuna Zamostea, iar din cauza faptului că nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 61 de ani din municipiul Suceava, care a încetinit pentru a efectua un viraj la stânga, a intrat în coliziune față spate cu autoturismul bărbatului de 61 de ani, după care, l-a proiectat în afara părții carosabile.

„În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 61 de ani, a unei femei de 58 de ani, din municipiul Suceava și a unei femei de 75 de ani, din comuna Zamostea, ambele pasagere în autoturismul condus de acesta, care au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Poliția Județeană.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de