Informare ANM: Ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii, până marți dimineață, în zonele montane și submontane, precum și în regiunile sudice și sud-estice

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme ea care a intrat în vigoare luni, la ora 13:00 și este valabilă până marți, la ora 03:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în zonele montane și submontane, apoi și în regiunile sudice și sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, pe arii restrânse grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

ANM mai precizează că în după-amiaza zilei de luni, 28 august  în regiunile sudice vremea se va menține călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35…36 de grade. (Irina Lițu)