Autoturism înmatriculat în Belgia, confiscat în Vama Siret. Polițiștii de frontieră au găsit în bara din spate și în podeaua autoturismului țigări de contrabandă de aproape 22.000 lei

Polițiștii de frontieră din Vama Siret au confiscat, luni, un autoturism marca Citroen înmatriculat în Belgia, după au găsit în bara din spate și în podeaua mașinii țigări de contrabandă de aproape 22.000 lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, Ilie Poroch-Serițan, luni, în jurul orei 23.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Yurii M.,  în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca Citroen, înmatriculat în Belgia.

„Existând suspiciuni că în maşină există ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor”, a menționat Ilie Poroch-Serițan.

El a explicat că a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii  de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în bara din spate și în podeaua autoturismului, cantitatea de 2.420 de pachete cu țigări marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava a precizat că țigările, în valoare de 21.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanul ucrainean a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei.

De asemenea, autoturismul marca Citroen, în valoare de aproximativ 4.500 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării deoarece avea un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.