UPDATE Accident Putna: ISU Suceava anunță că cel de-al doilea tânăr implicat în accident a fost declarat decedat

Cel de-a doilea tânăr implicat în accidentul produs luni seara la Putna a fost declarat decedat.

ISU Suceava arată că manevrele de resuscitare care au fost aplicate de echipajul de intervenție tânărului rănit grav au rămas fără răspuns și că s-a declarat decesul.

Doi tineri de 23 și 27 de ani au murit luni seara în urma unui accident la Putna.

Cei doi se aflau într-un autoturism care a intrat într-un copac de pe marginea drumului.

Inițial, unul dintre tineri a fost declarat decedat, iar al doilea era grav rănit și au fost efectuate manvevre de resuscitare, dar fără succes, acesta fiind declarat mort.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar de poliție Ionuț Epureanu, un autoturism în care se aflau doi tineri a intrat într-un copac de pe marginea drumului.

 

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a se stabili cauzele producerii incidentului.

Astfel, polițitii au stabilit că luni seara la ora 21.00, pe DN 2H, km 40+100 m, în afara localității Putna, Laurențiu-Daniel Schipor, de 23 ani, din comuna Putna, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A4, din cauza neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă, după care autoturismul a intrat în coliziune laterală cu un pom situat în afara părții carosabile.

Din accident a rezultat decesul conducătorului auto, precum și a pasagerului Ștefan- Cristian Simota, de 27 ani, din comuna Putna.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”.