Intră acum și în grupul de
Minora în vârsta de 14 ani, care a disparut de la domiciliu duminica trecuta fiind data în urmarire de politisti, a fost gasita de jandarmii dorneni. Potrivit IPJ Suceava, Ripa Liliana Rita, în noaptea de 29/30.06.2008, în timp ce se afla în fata unui bar din cartierul Obcini a plecat cu un autoturism, împreuna cu mai multi tineri, fara a mai reveni la domiciliu.
„Vineri, în jurul orelor 17.00, membrii unei patrule de ordine si siguranta publica din cadrul Detasamentului de Jandarmi Vatra Dornei au observat, în apropierea autogarii din municipiu, o tânara care, la vederea organelor de ordine, a încercat sa paraseasca zona. Având în vedere comportamentul acesteia, jandarmii i-au solicitat date privind identitatea sa, constatând ulterior ca persoana este R.L., de 14 ani”, a precizat purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Suceava, capitan Bogdan Cornaci.
În urma verificarilor operative efectuate, a rezultat faptul ca persoana în cauza este urmarita general pentru disparitie de la domiciliu. R.L. a fost predata organelor în drept, urmând a fi încredintata familiei.
Intră acum și în grupul de