Tânăr din Pătrăuți, cercetat penal după ce a condus fără permis o mașină cu numere false

Un tânăr de 27 de ani din comuna Pătrăuţi s-a ales cu dosar penal după ce a condus fără a deține permis o mașină cu numere false de înmatriculare.

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri, la ora 01.30, în timp ce executa serviciul de patrulare pe raza cartierului Burdujeni, un echipaj din cadrul Secției de Poliție s-a sesizat despre faptul că, la intersecția străzii Tineretului cu strada Aurora, un autoturism este staţionat neregulamentar, motiv pentru care s-a procedat la identificarea conducătorului auto, acesta fiind un tânăr de 27 de ani din comuna Pătrăuţi.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar numărul de înmatriculare al autoturismul este atribuit unui alt vehicul.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat” şi „punerea in circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, ce va fi soluționat procedural.