Un humorean se „distra” cu cutitul la „Zilele Humorului”


Intră acum și în grupul de

În timpul desfasurarii unui spectacol din cadrul manifestarilor prilejuite de „Zilele Humorului”, joi seara, la orele 21:00 membrii unei patrule de jandarmi au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit în parcul central din orasul Gura Humorului, situat în imediata apropiere a scenei de spectacol. Astfel, C. Mircea, de 40 ani, din Gura Humorului, fiind în mod vadit sub influenta bauturilor alcoolice, s-a întâlnit întâmplator în parc cu doi cunoscuti, iar dupa o discutie de câteva minute si, pe fondul unor neîntelegeri anterioare, C. Mircea a folosit la adresa celor doua persoane un limbaj violent si totodata a scos din buzunarul hainei un cutit, cu care i-a amenintat.

„Situatia a fost observata de o patrula de jandarmi, care a intervenit pentru imobilizarea barbatului si înlaturarea pericolului creat pentru numarul mare de persoane aflate în zona. În urma controlului corporal sumar efectuat asupra lui C. Mircea, jandarmii au gasit doua cutite ascunse în captuseala hainei” a precizat purtatorul de cuvânt al IJJ Suceava, capitan Bogdan Cornaci.

Acesta a mentionat ca barbatului i-au fost întocmite actele premergatoare pentru savârsirea infractiunii de „port, fara drept, în locurile si împrejurarile în care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica, a cutitului, …”, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lânga Judecatoria Gura Humorului în vederea continuarii cercetarilor.

Un numar de 85 de jandarmi actioneaza în principal pentru prevenirea încalcarii normelor de convietuire sociala, monitorizarea si descurajarea grupurilor care tulbura ordinea si linistea publica, precum si pentru depistarea si sanctionarea celor care savârsesc fapte antisociale, pe parcursul derularii  manifestarilor de „Zilele Humorului”,.

„Recomandam participantilor sa respecte indicatiile fortelor de ordine, o atentie sporita la modul de asigurare a bunurilor de valoare si evitarea conflictelor cu persoanele aflate sub influenta bauturilor alcoolice. În cazul în care sunt agresati sau observa producerea unor fapte ilegale, cetatenii se pot adresa jandarmilor aflati în dispozitivele de ordine publica sau pot sesiza aceste aspecte la numarul unic de urgenta 112” mai precizeaza capitanul Cornaci. 


Intră acum și în grupul de