Lucian Harșovschi: Insist cu proiectul de inventariere a celor circa 5000 parcări de reședință ce trebuie amenajate. Dacă cei din PSD au ceva de corectat, corectăm, dar trebuie să le facem


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, susține în continuare proiectul de inventariere a circa 5000 de parcări de reședință care acum sunt folosite ca parcare fiind amenajate de suceveni, dar terenul nu are această destinație și nu pot altfel să fie modernizate.

El a spus în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV că angajații municipalității au identificat 4.364 de locuri de parcare, dar dacă se face o inventariere printr-un proiect unitar, cel mai probabil vor fi identificate mai mult de 5000 de locuri de parcare.

El a amintit că în ședința din 22 iulie a Consiliului Local a propus proiectul ce prevede inventarierea unor suprafețe de teren pentru parcări de reședință în municipiu.

„Tot ce înseamnă în municipiul Suceava acele locuri de teren pe care oamenii parchează, terenuri între bloc și stradă unde oamenii și-au pus pietriș și și-au parcat mașinile, vrem să le modernizăm, să le reabilităm, să le asfaltăm. În Obicini sunt 1.161, în Zamca, 361, în Centru și George Enescu-1.755, Burdujeni 1.087 de locuri găsite pe teren”, a spus viceprimarul.

El consideră că era o formalitate ca în Consiliul Local să treacă inventarul domeniului public și aceste locuri să fie trecute ca parcări ca să le modernizăm.

„Nu am înțeles nici azi de ce colegii din PSD nu au votat”, a spus Harșovschi care a adăugat că aceștia au spus că proiectul nu e bun, că ar trebui făcut în etape sau că sunt zone unde nu trebuie amenajate parcări.

„Nu suntem perfecți și acceptăm critici constructive ca să le îmbunătățim”, a spus viceprimarul care a crezut că grupul PSD va veni în ședința din 31 august cu un proiect pe această temă, dar că din păcate nu a fost depus un asemeanea proiect.

„În ședința din această lună vom repune proiectul pe ordinea de zi. Sper ca presiunea sucevenilor să le dea gândul cel bun să voteze acest proiect”, a spus Harșovschi.

El a subliniat că se au în vedere doar parcările unde nu mai poate fi spațiu verde. „Au fost zone unde oamenii au parcat pe spațiul verde. Acelea nu sunt incluse”, a spus viceprimarul.  

El a explicat că prin acest proiect se face ordine și în acest domeniu.

„Se bordurează, se toarnă asfalt și se marchează. Câștigă suceveanul pentru că își parchează mașina pe un loc civilizat și câștigă și suceveanul care nu are mașină pentru că se câștigă spațiu verde”, a spus Harșovschi.

El a adăugat că au fost mai multe parcări de acest fel modernizate, dar că este nevoie ca pentru toate parcările actuale să existe un proiect comun, să fie intabulate terenurile, iar întregul proiect să fie scos la licitație pentru proiectare și execuție care să se realizeze în termen de maxim 24 de luni.

El a explicat că în condițiile în care se iau pe rând parcările și se amenajează și modernizează costurile sunt mai mari decât dacă se licitează un proiect comun pe întreg municipiul.

Totodată, viceprimarul Lucian Harșovschi a rugat consilierii PSD să prezinte soluțiile lor la acest proiect pentru ședința din 28 septembrie și să spună unde nu e bun.

„Consilierii PSD pot verifica la fața locului și să arate care nu trebuie făcute și care trebuie”, a declarat viceprimarul.

El susține că este important acest proiect pentru amenajarea de locuri de parcare și i-a rugat pe consilierii PSD să nu se opună la tot și la toate.

„Aceste locuri de parcare sunt importante. Insistăm pe ele. Fac un apel și la suceveni să ne ajute și să vorbească cu consilierii PSD”, a mai spus Lucian Harșovschi.

 


Intră acum și în grupul de