Da … cu Petrica ce-ati avut?

 Am avut parte, în campania electorala, de o prezenta oarecum diferita fata de personajele cu care, într-o forma sau alta, eram obisnuiti. A aparut la una dintre conferintele de presa ale PD-L un flacau, pe la vreo 32-35 de ani, bine îmbracat, în ton cu fitele de anul acesta (adica ceas mare si cu mult metal stralucitor pe el, cravata cu nod larg, camasa colorata portocaliu intens, iar freza semi-bussines), care s-a prezentat ca fiind cea mai tare gaselnita a senatorului (pe vremea aia) Gheorghe Flutur, în materie de consultant al viitorului presedinte al Consiliului Judetean Suceava – Petru Luhan. Flutur l-a recomandat ca fiind, nici mai mult, nici mai putin decât director financiar al PETROM România. Noua, ziaristilor, „ne-a cazut fata”. Când s-a prezentat omul cu CV-ul de rigoare si am vazut ca avea vreo doua facultati la zi facute prin diverse state ale lumii, ca studiile cuprindeau colegii si masterate prin tari pe care le stiu de la lectiile de geografie din liceu si ca domnia sa poate ce altii nici nu gândesc, lucrurile au început sa devina si mai interesante.

Omul urma sa lucreze pe proiecte europene si sa-l consilieze pe Gheorghe Flutur în materie de finante. Pâna aici super-tare. Numai ca dupa ce ne-am trezit un pic din euforia generata de anunt si ne-am descaltat în fata unei asemenea provocari, ne-am dat seama ca de fapt ambalajul e frumos. Si cam atât. E drept, nu am verificat colegiile pe unde a fost Luhan si nici daca studiile sale chiar sunt cele din CV. Nu am înteles de la bun început de ce un director financiar al celei mai mari „uzine de facut bani” din România, care este Petrom-OMV SA, lasa din mâna un salariu de cel putin câteva mii de euro pentru a se înhama într-o slujba care îi poate aduce câteva zeci de milioane de lei vechi pe luna.

Am verificat pe toate site-urile posibile si imposibile si nu am gasit niciun Luhan la Petrom. Nu m-a mirat. Si am înteles atunci. Probabil ca nici pe el nu l-a deranjat foarte tare sa i se mai umfle un pic valoarea. Marketingul este la urma urmei o arma ce trebuie folosita pentru a te vinde cât mai bine si la cât mai multi. Voturi sa iasa. Dar, sa ma ierte de obraznicie Gheorghe Flutur, unde e Luhan? Acum sigur, merita facute si speculatii. Din surse din zona mass-media Bucuresti ni s-a sugerat sa întrebam daca nu cumva Gheorghe Flutur l-a „scapat” din brate pe Petru Luhan tocmai pentru ca acesta are ceva legatura cu SIE. Va promit ca la prima conferinta de presa a lui Gheorghe Flutur am sa-l întreb daca nu cumva Luhan  este ofiter SIE sub acoperire!

Mihai Chira