Un adolescent a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mopedul, la Verești


Intră acum și în grupul de

Un adolescent de 16 ani, din comuna Verești, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mopedul pe care îl conducea, părăsind carosabilul.

Poliția Județeană Suceava a informat că duminică seara, în jurul orei 21, un adolescent de 16 ani, din comuna Verești, care conducea un moped pe DC 65 din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a părăsit partea carosabilă.

„În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului mopedului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a arătat sursa citată.

Polițiștii au menționat că din cauza leziunilor suferite, tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că adolescentul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. El s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de