Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta evalueaza situatia inundatiilor


Intră acum și în grupul de

La sediul Institutiei Prefectului Suceava, marti dimineata a avut loc sedinta extraordinara a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, prezidata de prefectul judetului Suceava, Stefan Alexandru Baisanu. În cadrul întrunirii s-au analizat stadiul distribuiri de ajutoare catre populatia afectata de inundatii, eficienta masurilor de interventie pentru înlaturarea efectelor revarsarii de ape si situatia existenta în momentul de fata în judet. De asemenea s-a stabilit strategia de actiune a institutiilor implicate în actiunile de normalizare a situatiei.

Astfel, în cursul zilei de luni s-au distribuit urmatoarele cantitati de ajutoare: 61510 pet-uri a 1,5 litri apa minerala, 33340 pâini, 2000 cutii conserve de carne, 22000 cutii pate, carburanti si lubrefianti în 19 localitati, inclusiv în comuna Ulma(cu elicopterul MIRA); au fost înlocuite 50 posturi de transformare, s-a realizat alimentarea partiala cu energie electrica a localitatii Tibeni si alimentarea provizorie a statiei de alimentare cu apa a municipiului Radauti de la Maneuti; s-au facut evaluarea în teren a 150 de gospodarii din sase localitati afectate; echipe de specialisti au continuat activitatea la realizarea cailor de acces în zonele inundate; la solicitarea primarilor s-au organizat misiuni de evacuare a apei în 15 localitati din judetul Suceava: Putna, Tibeni, Horodnic de Jos, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Straja, Fratautii Noi, Fratautii Vechi, Dornesti, Brodina, Ulma, Todiresti, Falticeni, Liteni, Frumosu.

Mai sunt doar 185 de persoane evacuate cazate la rude sau în locatiile special amenajate pentru sinistrati, celelalte s-au întors la locuinte.

În cursul zilei de marti, Institutia Prefectului Suceava anunta ca trimite în zonele afectate urmatoarele cantitati de alimente: 11524 pet-uri apa minerala, 800 buc. pâine, 400 cutii conserve de carne, 400 cutii pate, carburanti si lubrefianti în sapte localitati. În functie de solicitarile primariilor din zonele afectate se vor distribui si alte cantitati.

ISU Suceava lucreaza cu 179 angajati în 18 locatii pentru decolmatarea fântânilor si evacuarea apei din beciuri si subsoluri, actiunile de evacuare a apei din localitati încheindu-se în cursul zilei de luni.  

În acest moment, în judetul Suceava, nu mai sunt localitati sau locuinte inundate.

IPJ Suceava are în teren 151 de angajati si 74 autoturisme, iar IJJ Suceava 106 angajati si noua autoturisme, un autobuz si un autocamion, cu misiunea de mentinere a ordinii publice si ajutorarea persoanelor pentru evacuarea namolului din locuinte, distribuirea de ajutoare si preîntâmpinarea producerii unor tulburari sociale.

În continuare echipele de la societatile de drumuri lucreaza pentru realizarea de cai de acces auto provizorii spre localitatile Clit, Putna si Arbore, identificarea solutiilor pentru realizarea unei cai de acces auto spre localitatea Marginea.  

Angajatii E-on lucreaza pentru alimentarea cu energie electrica a localitatilor Rasca, Demacusa, Izvoarele Sucevei, Capul Câmpului, Botosana Clit si Maneuti si realizarea unei bucle de rezerva între localitatile Argel si Falcau.

DSV Suceava a început actiunile de ecarisaj în localitatile afectate de inundatii.  

DSP Suceava a început si va continua vaccinarea copiilor împotriva hepatitei A si vaccinarea adultilor antitetanos. Continua supravegherea calitatii apei din municipiul Falticeni.

Echipele mixte de evaluatori formate din reprezentanti ai Institutiei Prefectului, Consiliului Judetean, ISU Suceava, Inspectoratul de Stat în Constructii Suceava, SGA Suceava si câte un reprezentant al fiecarei primarii (doar pentru unitatea administrativ-teritoriala în care se face evaluarea pagubelor) vor continua evaluarea pagubelor în localitatile: Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Straja, Fratautii Noi, Horodnicul de Jos si Horodnicul de Sus. Dupa terminarea evaluarii în aceste localitati se vor deplasa si în celelalte localitati afectate. 


Intră acum și în grupul de