Sucevean cercetat de polițiști după ce a lăsat o armă în locuința mamei sale, la Dărmănești


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal după ce a lăsat o armă în locuința mamei sale, la Dărmănești.

Potrivit IPJ Suceava, în urma activităților specifice de verificare a respectării legislației în domeniu, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava s-au sesizat, în cursul zilei de marți, despre faptul că un bărbat de 34 de ani, posesor de permis de armă, nu a păstrat în condiţii de siguranţă o armă neletală deținută legal, la domiciliul său.

Polițiștii au precizat că bărbatul și-a lăsat arma la locuința mamei sale de 67 de ani, din comuna Dărmăneşti, persoană neautorizată în acest sens.

Suceveanul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, ce va fi soluționat procedural.

 


Intră acum și în grupul de