Primarul Ion Lungu, ferm după ce a aflat că se cer bani părinților pentru asigurarea pazei în școli: Nu trebuie niciun leu nici la fondul clasei, nici la pază nici la nimic. Pentru ce cheltuim atunci milioane de lei la școli?Chiar mă deranjează că se cer bani părinților


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că Primăria asigură finanțarea necesară școlilor pentru funcționare și pentru bunuri și servicii și că școlile nu au motive să ceară bani de la părinți pentru nimic.

„Primăria asigură fondurile necesare în bugetul școlilor pentru bunuri și servicii”, a spus Lungu după ce a fost informat că la unele școli din municipiu se cer bani părinților pentru plata necesară asigurării pazei.

El a arătat că școlile primesc bani de la Primărie și că trebuie să angajeze o firmă în urma unei selecții conform legislației de achiziții publice.

„Am dat anul acesta circa 1,5 milioane de lei pentru creșterea siguranței elevilor și profesorilor în școli. Chiar mă deranjează să se ceară bani părinților. Nu trebuie niciun leu nici la fondul clasei, nici la pază. La nimic”, a spus Lungu.

El a adăugat că față de milioanele de lei pe care Primăria le alocă școlilor, sumele prevăzute pentru pază  sunt modeste:30.000-50.000 de lei și că școlile trebuie să-și dea interesul și să facă procedurile corecte pentru a angaja corect cheltuielile.

El a spus că nu e nevoie să dea părinții bani pentru pază, pentru cretă, pentru internet.

„Atunci pentru ce mai cheltuim milioane de lei pe an pentru utilități? Internetul îl plătesc părinții, paza o plătesc părinții, fondul clasei pentru cretă și burete îl dau părinții. E o chestie care nu mi se pare corectă. Aici e și vina profesorilor. Nu este necesar acest fond al clasei, nu este necesară nicio cheltuială”, a spus Lungu.

El a transmis directorilor de școli care au probleme, dacă au, să se adreseze Primăriei, pentru că aceste sume sunt foarte mici comparativ cu celelalte sume necesare funcționării școlii.

Lungu a apreciat că în multe cazuri de apelează la formula angajării pazei cu fonduri de la părinți pentru că mulți directori se feresc de achiziții publice.


Intră acum și în grupul de