Autorii mai multor furturi au fost retinuti

Cei patru autori ai furtului înregistrat marti dimineata în comuna Dolhesti, la un depozit de materiale, precum si ai sustragerii unui ambreiaj cu volanta de pe un tractor, au fost retinuti. Potrivit I.P.J. Suceava, pe data de  29.07.2008, ora 07.00, au fost prinsi în flagrant H. CONSTANTIN de 20 ani, H. BOGDAN de 18 ani, minorii F.G. si S.C. ambii de 17 ani, toti din comuna Preutesti, sat Arghira, dupa ce au sustras din depozitul pentru materiale de constructii apartinând lui B. ION de 39 ani din comuna Dolhesti, 4 saci cu ciment în valoare de 500 lei, iar de pe tractorul TAF apartinând lui J. ILIE din aceeasi localitate, un ambreiaj cu volanta în valoare de 9.500 lei.
Cei doi tineri, în vârsta de 18, respectiv 20 de ani, au fost retinuti pentru savârsirea infractiunii de furt calificat si încarcerati în arestul I.P.J. Suceava, în urma emiterii mandatelor de arestare preventiva pentru 29 de zile de catre Judecatoria municipiului Falticeni, la data de 30.07.2008. În ce priveste minorii, acestia sunt cercetati si în cazul altor 5 furturi aflate în evidenta cu autori necunoscuti, comise pe raza localitatii de domiciliu, în dauna partilor vatamate S. VASILE, M. DUMITRU, R. AURELIAN, V. CONSTANTIN si B. GHEORGHE, cu un prejudiciu total de 5.400 lei, nerecuperat.