Fotbal, Liga 1 – Start fals pentru Steaua


Intră acum și în grupul de

FC Vaslui – Steaua 1 – 0

Dupa 3-1 cu vicecampioana Italiei, Steaua venea la Vaslui ca favorita sigura. Dornici de razbunare dupa partidele dubioase din ultimele trei sezoane, moldovenii au jucat cu motivare si cu ambitie de fier. „Fiarele” bucurestene au fost învinse de „dulaii” vasluieni cu 1-0 si viitorul nu suna deloc bine pentru stelisti.

Ros-albastrii au început în forta si, la câteva secunde de la start, Banel Nicolita prinde un sut de la zece metri, prea slab însa pentru a-l pune în dificultate pe Kuciak. Dupa alte doua minute, oaspetii trec din nou pe lânga deschiderea scorului, Dayro Moreno fiind angajat foarte bine de Arthuro dar sutând doar într-un fundas advers. Gazdele si-au aratat coltii în minutul opt, când Lucian Burdujan a prins un sut sanatos, de la marginea careului mare, blocat însa de Golanski. Aliuta trage si el un semnal de alarma zece minute mai târziu, printr-o „ghiulea” putin pe lânga poarta stelista, pentru ca Ljubinkovic sa declanseze sarbatoarea în rândul suporterilor în minutul 25: centrare perfecta de pe flancul stâng, sârbul se înalta lânga un Petre Marin neputincios si trimite cu pamântul, învingându-l pe Zapata. Columbianul a gafat incredibil, necalculând bine traiectoria mingii. Pâna la pauza, s-a mai consemnat intrarea criminala a lui N’Doye la Tiago (min 30), pentru care vasluianul a scapat doar cu cartonas galben, si sutul lui Szekely din minutul 38, aparat însa de Kuciak de la coltul scurt.

Mustruluiti la pauza de Marius Lacatus, stelistii au început mai bine repriza a doua. La doua minute de la reluare, Szekely este aproape de egalare, dar pierde balonul. Vasluienii raspund prin N’Doye, dar suturile acestuia din minutele 55 si 62 ocolesc spatiul portii adverse.

Baietii lui Lacatus au suferit la capitolele cursivitate si creatie, atacând doar cu mingi pe sus, complet haotic, amintindu-ne tuturor de acea echipa apatica din turul campionatului trecut. Cu pumnul îndreptat spre jucatorii sai, Viorel Hizo a dictat retragerea si, în final, rezultatul s-a vazut. Cu zece minute înainte de final, pe o contra de manual, Ljubinkovic a fost la un pas sa înlature emotiile, dar sutul mijlocasului sârb a ocolit de putin coltul lung. Din nou, Zapata era batut.

Misiunea stelistilor a devenit împosibila în minutul 83, când Sorin Ghionea a fost eliminat pe buna dreptate, dupa un tackling criminal. L-a urmat Jovanovic de la gazde, care a reusit performanta de a primi doua cartonase galbene în doar trei minute. În final, vasluienii au reusit sa câstige partida cu 1-0, adjudecându-si trei puncte extrem de importante. Au evoluat formatiile:

FC Vaslui: Kuciak – Buhus, Cânu, Danut Munteanu, Hugo Luz (Markovic, 71) – Ljubinkovic, Aliuta, Genchev, N’Doye – Burdujan (N. Jovanovic, 88), Temwanjera (P. Jovanovic, 75). Antrenor: Viorel Hizo.

Steaua: Zapata – Golanski, Radoi, Ghionea, P. Marin – Ov. Petre (B. Stancu, 63) – Szekely, Tiago Gomes, Banel Nicolita (Ochirosii, 54) – Dayro Moreno – Arthuro (Kapetanos, 74). Antrenor: Marius Lacatus. 


Intră acum și în grupul de