Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că un investitor australian despre care a spus că este „serios” a propus să investească în realizarea noului stadion al municipiului Suceava.
„Săptămâna trecută, un investitor serios, din Australia a venit și vrea să investească și să facă noul stadion”, a declarat Ion Lungu în conferința săptămânală de presă.
El a arătat că investitorul australian a spus că vrea să investească în tot complexul sportiv, iar primarul i-a transmis că Sala Polivalentă se va face prin alt proiect, finanțat de Guvern.
„A rămas pe stadion foarte hotărât să ne propună o colaborare pentru finanțarea stadionului, dar vom vedea ce se întâmplă mai departe”, a spus Lungu.
El a evitat să pronunțe numele acestui investitor arătând doar că este un investitor serios.
„ A venit în parteneriat cu niște italieni. Un consorțiu destul de puternic care vrea să investească în România”, a spus Lungu.
Investiția este de circa 15 milioane de euro pentru un stadion cu 15.000 de locuri.
Primarul a arătat că amortizarea acestei investiții nu se poate face doar din taxe și evenimente și e normal ca municipalitatea să gireze.
El a explicat că, în România, această garanție este trecută la împrumut și se include la deficitul bugetar, ceea ce înseamnă că șansele sunt reduse pentru astfel de garanții