Incendiu puternic la o gospodărie din Suceviţa. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale pentru stingerea flăcărilor


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a cuprins, în noaptea de marți spre miercuri, o gospodărie din localitatea Suceviţa, patru autospeciale de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor.

Potrivit ISU Suceava, incendiul a fost anunțat prin 112, la ora 01:25, la fața locului intervenind militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceviţa.

Astfel, la sosirea echipajelor ardeau anexele din gospodărie şi exista pericolul de propagare la două case de locuit aflate în aceeaşi curte.

ISU Suceava a precizat că în urma incendiului au ars depozitul de furaje, adăpostul de animale şi un atelier, toate sub acelaşi acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 130 mp, o bucătărie  pe o suprafaţă de 12 mp, o magazie, acoperişul unui garaj, 30 mc lemn de foc, circa 5 mc lemn pentru construcţie şi circa 1000 kg de cereale.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat cele două case de locuit.

Sursa citată a mai arătat că incendiul a fost lichidat la ora 06:25, cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor fiind în curs de stabilire.


Intră acum și în grupul de