Harșovschi: Suceava, mai aproape de achiziția autobuzelor electrice. Suntem primul municipiu ce am depus fișele de proiecte pe finanțarea POR 2014-2020


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat, miercuri, că municipiul Suceava este primul municipiu reședință de județ din regiunea nord est care depune fișele de proiect pentru avizare la Serviciul de Strategii de Dezvoltare Urbană din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est și că urmează ca în perioada următoare să se continue procedurile astfel încât să se ajungă la aprobarea cotractelor de finanțare pentru proiectele vizate de municipiu.

Harșovschi a spus că Primăria Suceava face efoturi pentru a face un transport civilizat în municipiul Suceava și a spus că s-a depus la Serviciul de Strategii de Dezvoltare Urbană SSDU de la ADRNE de la Piatra Neamț fișele de proiecte.

„Suntem primul municipiu reședință de județ din regiunea Nord Est care în data de 1 noiembrie depunem aceste fișe de proiecte pentru că ceilalți nu au depășit celelalte etape”, a spus viceprimarul.

El a arătat că s-a depus proiectul pentru minim 40 de autobuze electrice, în valoare de 25 de milioane de lei, cu sistem modern de e-ticketing și monitorizare în trafic a flotei.

Totodată, un  alt proiect, de circa 3 milioane de lei, este pentru regenerarea zonelor urbane, altul vizează modernizarea Cinema Arta din Ițcani la care se adaugă și amenajarea zonei adiacente cu 1,2 milioane de lei și s-au depus proiecte și pentru grădinițe în zona Burdujeni, zona centrală și în cartierul Obcini dacă se reușește transferarea terenului de la o instituiție publică, dar au fost depuse proiecte și pentru trei școli tehnice.

„Până în 16 noiembrie SSDU trebuie să avizeze fișele de proiect, iar până în 23 noiembrie municipiul Suceava trebuie să depună la Ministerul Dezvoltării proiectele urmând ca după aprobare să fie depuse spre finanțare la ADRNE”, a spus viceprimarul.


Intră acum și în grupul de