Amenzi de peste 50.000 de lei, în cadrul unei acțiuni pentru respectarea legalităţii actelor de comerţ, la Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din Vatra Dornei au organizat joi, 16 noiembrie, acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi respectarea legalităţii actelor de comerţ pe raza municipiului, fiind angrenaţi peste 30 de poliţişti din toate structurile operative.

 

Potrivit IPJ Suceava, Poliţia municipiului Vatra Dornei a organizat şi executat o acțiune în sistem integrat pe raza de competență, inclusiv în mediul rural,  pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică, prevenirea evaziunii fiscale și a comerțului ilicit, la care au fost cooptate forțe ale Jandarmeriei Vatra Dornei  și ale D.S.V.A. Suceava.

Astfel, în cadrul acțiunii au fost constatate cinci infracțiuni şi au fost aplicate 101 sancţiuni contravenționale, în valoare  de 53.290  lei.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 5.510 lei, constând în băuturi spirtoase, cafea, produse de panificație, alimentare și industriale sau material lemnos.

Totododată, au fost controlate apoape 200 de persoane și autovehicule, au  fost reţinute patru permise de conducere şi au fost retrase șapte certificate de înmatriculare.

Poliția Suceava a arătat că joi, la ora 07.35, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 18, din comuna Cârlibaba, autoturismul condus de un localnic de 50 de ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

De asemenea, la ora 10.50, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DJ 175A, din comuna Crucea, mopedul neînmatriculat sau înregistrat, condus de un localnic de 51 de ani.

Mai mult, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În acest caz polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”,  mopedul fiind indisponibilizat la sediul poliției.

„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii urmărind în permanenţă creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului. Acţiunile vor fi derulate în toate târgurile şi zonele comerciale de pe raza judeţului, având în vedere faptul că în perioada următoare se preconizează o intensificare a activităţilor comerciale, poliţiştii având ca obiectiv siguranţa cetăţeanului şi protejarea intereselor sale”, a transmis Poliția Suceava.

 


Intră acum și în grupul de