Amenzi de aproape 35.000 lei și cinci permise reținute, într-o zi, în cadrul unei acțiuni pentru depistarea șoferilor băuți. Polițiștii suceveni au testat cu aparatul etilotest peste 250 de șoferi

Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au desfăşurat, marți, 21 noiembrie a.c., o acţiune în vederea identificării persoanelor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice punând în pericol siguranţa rutieră.

Astfel, potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest  253 de şoferi, iar în cazurile în care alcoolemia a fost peste limita legală au fost întocmite dosare penale, fiind constatate șapte fapte penale, dintre care trei fapte de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Polițiștii rutieri suceveni au aplicat 97 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 34.890 lei, au reţinut cinci permise de conducere şi au retras cinci certificate de înmatriculare.

Poliția Suceava a prezentat câteva cazuri în care poliţiştii au întocmit dosare penale şoferilor identificaţi băuţi la volan.

Printre cei depistați la volan după ce au consumat băuturi alcoolice s-a aflat și un bărbat de 46 ani, din municipiul Suceava, care a fost depistat marți dimineața de o patrulă din cadrul Poliţiei din Gura Humorului pe Bld. Bucovina din localitate.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Poliția Suceava.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

De asemenea, marți după-amiază, o patrulă din cadrul Poliţiei din Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei autoutilitara condusă de  un localnic de 66 ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, la spitalul din localitate, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la riscurile conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi reamintesc că vor dispune măsurile legale ce se impun, inclusiv privative de libertate, faţă de cei care nesocotesc legislaţia rutieră şi pun în pericol viaţa participanţilor la trafic.

 

 

loading...