Zeci de pietoni și șoferi au fost amendați de polițiștii suceveni în cadrul unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat  în perioada 20 – 24 noiembrie acţiuni de informare şi responsabilizare a pietonilor cu privire la riscurile la care se expun nerespectând legislaţia rutieră. Acţiunile preventive au fost concentrate  în zona unităţilor de învăţământ, dar au fost desfăşurate şi activităţi de informare şi responsabilizare în teren.

În paralel, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Suceava, împreună cu polițiști din cadrul formaţiunilor de profil, sprijiniţi de polițiști de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice de pe raza judeţului Suceava, în vederea depistării pietonilor care traversează neregulamentar, precum şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în cadrul acțiunii au fost controlate peste 300 vehicule şi au fost legitimaţi peste 260 de pietoni.

Astfel, polițiștii au aplicat 83 de sancţiuni contravenţionale, din care pietonilor le-au fost aplicate 26 de sancţiuni, atât pentru traversare neregulamentară, cât şi pentru deplasarea pe drumurile publice pe partea carosabilă, pe timpul serii fără elemente reflectorizante.

De asemenea, au fost reţinute șapte permise de conducere pentru neacordare de prioritate.

Poliția Suceava a precizat că indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă cauze principale generatoare de accidente rutiere grave la nivelul judeţului Suceava. Aproape zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea pietonilor.

Polițiștii suceveni atrag atenția că și în perioada următoare vor acţiona cu femitate, în vederea sancţionării contravenţionale a celor care încalcă legislaţia.

„Atragem atenţia încă o dată că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de  4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei).  De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă.

Mai importantă decât aceste sancţiuni este însă viaţa noastră şi a copiilor noştri pe care ar trebuzi să o preţuim mai mult, respectând cu stricteţe legea”, a precizat Poliția Suceava.

 


Intră acum și în grupul de