PSD Suceava acuza ca dupa o perioada de „parada” a demnitarilor „s-a lasat o liniste nefireasca” peste zonele inundate


Intră acum și în grupul de

Liderul organizatiei judetene a PSD Suceava, Gavril Mîrza, a cerut Guvernului României sa aloce cât mai repede fonduri pentru reconstructia judetului Suceava dupa inundatii, precizând ca dupa o perioada de „parada” a demnitarilor „s-a lasat o liniste nefireasca” care nu anunta foarte multe lucruri pozitive. Gavril Mîrza a spus într-o conferinta de presa ca în judet s-a lasat o liniste care „nu da liniste”. „Dupa o perioada de parada de demnitari si de bai de multime s-a lasat linistea. Este o liniste surprinzatoare în loc sa se munceasca foarte mult la refacerea caselor, la infrastructura albiilor râurilor sau la reconstructia drumurilor nationale, judetene si locale”, a mai spus Gavril Mîrza.

Acesta a aratat ca nu se acorda fondurile necesare din partea Guvernului pentru reconstructia judetului si considera ca acest judet este „tratat discretionar” din cauza modului în care guvernantii percep conducerea CJ Suceava. „Solicit Guvernului sa aloce cât mai urgent fonduri. Daca pâna la începutul sesiunii parlamentare nu se aloca fonduri, am vorbit si cu presedintele partidului, Mircea Geoana, iar PSD va introduce o motiune simpla pe aceasta tema”, a explicat presedintele PSD Suceava.

Gavril Mîrza a mai spus ca organizatia judeteana a PSD a alocat sinistratilor din judet ajutoare în valoare de peste 300.000 de euro cu sprijinul unor „oameni de bine si colegi din tara”. Acesta a mai anuntat ca vor mai fi distribuite familiilor sinistrate înca 150 de tone de cereale colectate de PSD. „Nu am facut parada cu aceste ajutoare. Nu am carat cu spatele sacii si nici nu am umblat cu elicoptere si nici cu TIR-uri care aveau pe platforma câteva lazi cu rosii”, a mai spus presedintele PSD Suceava, care a tinut sa faca aluzie la modul în care PD-L a organizat într-un mod profund „comercial” distribuirea ajutoarelor pentru sinistrati. (


Intră acum și în grupul de