Cod galben de ninsori în județul Suceava de luni după amiaza


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, mai multe mesaje atenționare privind evoluția vremii în următoarele zile și a emis și un cod galben de ninsori pentru județul Suceava.

Potrivit ANM, începând din seara zilei de duminică, 26 noiembrie, aria precipitațiilor se va extinde din vest și va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării.

 În Banat, Crișana, Maramureș și zona de munte aferentă, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. Va ploua, iar în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei și în zona de deal din regiunile vestice, trecător se vor semnala precipitații mixte.

La munte, treptat vor predomina ninsorile și mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă.

Codul galben pentru județul Suceava este valabil de luni 27 noiembrie, ora 16 până marți 28 noiembrie, ora 18.

Atenționarea meteo vizează fenomene precum ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului la munte, iar zonele afectate sunt Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei.

În Carpații Meridionali și Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55…70 km/h.

Îndeosebi în noaptea de luni spre marți (27/28 noiembrie) și în prima parte a zilei de marți (28 noiembrie) precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă, arată ANM.


Intră acum și în grupul de