Primarul Ion Lungu: Decizia ca proba practică a examenului auto să fie doar în Suceava va aglomera și mai mult orașul. Am înțeles că ar fi niște măsuri organizatorice


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că decizia prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, prin care proba practică a examenului auto să se susțină doar în municipiul Suceava va duce cu siguranță la o aglomerare a orașului, dar a menționat că a înțeles că aceasta face parte dintr-un program de măsuri organizatorice.

Primarul a spus în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute că nu se amestecă în deciziile luate de alte instituții, dar că măsura privind susținerea probei practice a examenului auto doar în municipiul Suceava va duce la aglomerarea și mai mare a orașului.

„Ca logică, afectează orașul dintr-un singur punct de vedere, al aglomerării. Pe lângă faptul că noi avem problemele pe care le avem cu circulația, iată că mai avem și toate mașinile din tot județul să dea examenul de conducere. Aglomerează orașul”, a spus Ion Lungu.

El a spus că a încercat, tangențial, să ating această problemă în discuțiile cu prefectul județului.

„Doamna prefect mi-a spus că sunt niște măsuri organizatorice și în ceea ce privește darea examenului la școli”, a afirmat Lungu menționând că sunt luate în calcul și alte măsuri la serviciile publice coordonate de Prefectură.

„Sunt chestiuni care depind sută la sută de Prefectură. Le respect până la un punct, dar dacă discutăm de această decizie, aglomerează și mai mult orașul”, a spus primarul.

De la 1 ianuarie 2018 proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere se va organiza doar în municipiul Suceava și nu se vor mai organiza astfel de probe în municipiile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți și Fălticeni, potrivit unei decizii a prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi.

Prefectul a explicat că măsura va avea ca rezultat examinarea mai multor candidați pentru că se vor elimina timpii petrecuți de examinatori pe drumul spre celelalte centre de examinare din județ, dar și că respectivii candidați vor avea de parcurs un traseu de examen mai complex în Suceava.


Intră acum și în grupul de