Subprefectul Orest Onofrei critica Guvernul Romaniei


Intră acum și în grupul de

Subprefectul demisionar al judetului Suceava, Orest Onofrei, a criticat Guvernul din care înca face parte pentru lipsa de implicare în mai multe domenii, cum ar fi respectarea statutului prefectilor, descentralizarea sau promovarea Bucovinei si Deltei Dunarii ca zone turistice de interes national. Orest Onofrei a spus marti, într-o conferinta de presa, ca Guvernul „a esuat la nivel legislativ” pentru ca nu a dus lucrurile pâna la capat, exemplificând cu legea prefectului care nu a fost pusa în practica în totalitate si nici nu s-a respectat. Acesta a tinut sa arate faptul ca descentralizarea nu a fost realizata, iar prevederea constitutionala conform careia prefectii conduc serviciile deconcentrate nu poate fi aplicabila în conditiile în care nu au fost stabilite serviciile deconcentrate, iar prefectul nu are drept de numire, sanctionare sau destituire a celor pe care îi conduce.  

Pe de alta parte, tot acesta a adus mai multe critici pentru faptul ca Guvernul a declarat Bucovina si Delta Dunarii drept zone turistice de interes national, dar ca acest lucru a ramas doar la nivel declarativ si ca nu s-a facut nimic în acest sens. „Nici macar un ministru nu a venit sa-si petreaca un concediu în Bucovina”, a mai spus Orest Onofrei. Subprefectul a mai aratat ca o problema importanta atât economic, cât si în ceea ce priveste promovarea turismului este modernizarea drumului E 576, care face legatura între Moldova si Ardeal, iar Guvernul nu a întreprins nimic pentru ca lucrarile sa fie efectuate conform contractelor. „S-a vorbit atât de mult de acest drum, încât lumea s-a plictisit si nu au facut nimic”, a mai spus subprefectul de Suceava, care a mentionat ca a facut 27 de interventii privind aceste lucrari, iar Guvernul, prin Ministerul Transporturilor, a lasat ca reabilitarea sa fie facuta în ritmul impus de firmele de constructii, ajungându-se la o întârziere de peste un an si jumatate de la termenul de finalizare stabilit prin contract.  

Cât priveste decizia de a reveni în politica, Orest Onofrei a mentionat ca face acest lucru pentru a corecta unele dintre situatiile semnalate. „Doresc sa se legifereze corect aspectele pe care le-am criticat mai devreme”, a spus Orest Onofrei. 

­ 

­ 


Intră acum și în grupul de