Mihai Vitcu – la ceasul „spovedaniei”


Intră acum și în grupul de

Fostul lider judetean al PSD Suceava, Mihai Vitcu, în momentul de fata membru cu acte în regula al PD-L Suceava si candidat pentru Senatul României pe colegiul de la Falticeni din partea democrat-liberalilor, a marturisit în fata ziaristilor din Suceava ca gestul sau de a pleca din PSD a fost determinat în cea mai mare masura de faptul ca partidul care i-a oferit cele mai mari demnitati din viata sa nu dadea semne de reformare. Mihai Vitcu a spus, într-o conferinta de presa, ca a plecat de lânga Gavril Mîrza si echipa sa tocmai pentru ca nu se regasea în noua formula de conducere. Mihai Vitcu i-a recomandat fostului sau lider de partid sa mearga la o man­astire, pe considerentul ca are „foarte multe pacate de ispasit”, savârsite „cu voia sau fara voia sa” în cei 12 ani de când s-a aflat la conducerea Consiliului Judetean Suceava. De altfel, Mihai Vitcu a fost extrem de simpatic la conferinta de presa si, în ciuda solicitarilor ziaristilor, a facut o retrospectiva a vietii sale politice în varianta post-PSD, care a parut mai mult o scuza adresata fostilor sai colegi de partid.

Pe partea cealalta, Mihai Vitcu l-a zugravit pe noul sau sef, Gheorghe Flutur, ca fiind „cel mai bun, cel mai corect” lider de partid, omitând sa-si aminteasca si perioadele în care, fiind la guvernare PSD (si Mihai Vitcu inlcusiv), Gheorghe Flutur l-a atacat din toate partile. Mai în gluma, mai în serios, Mihai Vitcu a spus în final ca Gheorghe Flutur „i-a dat canon” pentru pacatele din perioada cât a fost în PSD, sa candideze împotriva lui Gavril Mîrza pe colegiul Falticeni.
­ 


Intră acum și în grupul de