Sucevean arestat preventiv pentru viol, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu două fetițe de 10 și 13 ani pe care le avea în îngrijire


Intră acum și în grupul de

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru o durată de 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de „viol în formă continuată”.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava arestarea preventivă a inculpatului Marian Vasile Oanea, aflat în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de „viol în formă continuată”.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în perioada iunie 2016 – 06.10.2017, numitul Oanea Marian Vasile a întreţinut în mod repetat relaţii sexuale normale şi orale cu minorele P.F.M., în vârstă de 10 ani, și P.B.G., în vârstă de 13 ani, împotriva voinţei acestora, minorele aflându-se în îngrijirea şi ocrotirea acestuia şi a concubinei sale”, a arătat sursa citată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a mai arătat că în cursul zilei de luni, 4 decembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Marian Vasile Oanea pentru o durată de 30 de zile.

Procurorii au precizat că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 


Intră acum și în grupul de