Un bărbat din Rădăuți, aflat în stare avansată de ebrietate, și-a ucis mama în urma unui conflict spontan


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Rădăuți a fost reținut pentru 24 de ore după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, și-a ucis mama în urma unui conflict spontan.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii au dispus miercuri, 6 decembrie a.c., punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Gabriel Petrovici, cercetat pentru comiterea infracţiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de omor și reținerea acestuia pentru 24 de ore.

„La data de 05/06 decembrie 2017 numitul Petrovici Gabriel, în stare avansată de ebrietate, aflându-se în locuința comună din municipiul Rădăuți, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat multiple acte de violență cu corpuri și mijloace contondente dure, în zone vitale, asupra mamei sale, aceste acte conducând după puțin timp la decesul victimei”, a precizat sursa citată.

Joi, 7 decembrie a.c., s-a solicitat Tribunalului Suceava arestarea preventivă  a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

 


Intră acum și în grupul de