Scriitorul și publicistul sucevean Roman Istrati s-a stins din viață

Scriitorul și publicistul sucevean Roman Istrati a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 62 de ani în urma unei boli necruțătoare.

Roman Istrati a debutat la numai 23 de ani cu volumul de poezie “Miezul adânc”.

Scriitorul și publicistul sucevean a colaborat cu mai multe publicații și a scris mai multe cărți, ultima, „Rusu’ moralist”,  de pamflete geo-politice, fiind lansată în luna octombrie a acestui an.

În 2015 el a lansat volumul “d’istrati: jupânii“, iar în 2016 „Ștrumfii Kremlinului”.

În luna iulie 2016, Roman Istrati a primit din partea Prefecturii Suceava diploma de excelenţă şi nominalizarea în “Cartea de Onoare a Valorilor Bucovinene”, drept recunoaştere a activităţii excepţionale.

În luna noiembrie 2017, Roman Istrati a fost recompensat cu titlul de Senior al Scrisului Bucovinean de Centrul Cultural Bucovina.