Prefectura Suceava a dispus monitorizarea strictă a activităților organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă


Intră acum și în grupul de

Colegiul Prefectural Suceava a hotărât, miercuri, ca în perioada 18 decembrie-8 ianuarie să fie monitorizate strict toate activitățile ogranziate cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Astfel, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al Județului Suceava și Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava vor monitoriza activitățile organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

În aceeași perioadă, în fiecare zi de vineri,  instituțiile menționate vor informa în scris Instituția Prefectului-Județul Suceava cu privire la deficiențele constatate pe linia verificărilor efectuate în domeniul siguranței alimentare,  a ordinii publice și siguranței populației, precum și măsurile luate pentru remedierea acestora.  Instituția prefectului va fi informată imediat în  cazul înregistrării unor situații deosebite.

„Hotărârea a avut în vedere  specificul turistic al județului, faptul că, anual, pe raza localităților urbane și rurale se organizează manifestări religioase, culturale și artistice pentru marcarea sărbătorilor de iarnă,  și că  se înregistrează o creștere al comerțului cu produse de origine animală și alte produse perisabile”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.


Intră acum și în grupul de