Flutur avertizează Apele Române că trebuie să înființeze un punct de lucru întărit în Vatra Dornei care să intervină ca zona să nu fie inundată din cauza ghețurilor ce se formează pe râul Bistrița și afluenți

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut, joi, Administrației Naționale „Apele Române” să adopte din timp măsuri pentru evitarea producerii de inundații în zona Dornelor din cauza ghețurilor ce se formează pe râul Bistrița și pe afluenți în sezonul rece.

În adresa transmisă Apelor Române, Flutur arată că zona turistică Vatra Dornei din județul Suceava se confruntă cu o situație foarte dificilă datorată temperaturilor scăzute din timpul iernilor.

„Astfel, odată cu începutul perioadei de îngheț, o cantitate foarte mare de straturi de gheață se formează pe râul Bistrița, ajungând până la o grosime de 60 cm și formându-se zăpoare. Numai datorită intervenției rapide și hotărâte a autorităților locale, a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Suceava, Botoșani și Bacău  și a Autorității Naționale „Apele Române” s-a reușit să se diminueze până în prezent nivelul pagubelor din zona afectată și s-a înlăturat pericolul inundării în totalitate a orașului Vatra Dornei”, a explicat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava adaugă că întrucât aceste fenomene meteorologice se vor repeta și în perioadele imediat următoare, iar după temperaturile negative urmează în mod inevitabil o încălzire a vremii, există riscul înregistrării din nou evenimente negative, cu pericol de inundare pe râul Bistrița și în iarna 2017-2018.

„Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să luați în calcul, cu celeritate, crearea unui punct de lucru întărit în municipiul Vatra Dornei, care să fie dotat cu utilaje de mare capacitate pentru a sparge gheața ce se va forma pe râul Bistrița și afluenții acestuia, pentru a  se evita formarea zăpoarelor și punerea în pericol de inundare a zonei turistice Vatra Dornei, inclusiv a orașului Vatra Dornei”, a subliniat Gheorghe Flutur.

loading...