CFR Călători anunță că suplimentează operativ, până în 3 ianuarie, trenurile pe rutele dinspre și spre București Suceava și Vatra Dornei. Vânzarea biletelor fără loc este limitată

CFR Călători a anunțat că în zilele cu trafic crescut din perioada 22 decembrie 2017 – 3 ianuarie 2018, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre/dinspre Satu Mare, Baia Mare, Vatra Dornei, Suceava, Iași, Timișoara Nord, Brașov, Cluj Napoca, Constanţa sunt suplimentate operativ, în funcție de disponibilitatea de material rulant.

„Pentru această perioadă, este suplimentat și personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete. De asemenea, pentru evitarea supraaglomerării vagoanelor, vânzarea biletelor fără loc este limitată”, se arată în comunicat.

CFR Călători recomandă ca înainte de călătorie pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

 Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să apeleze la numerele de telefon 021 sau 9521 sau să se adreseze personalului din stații.

loading...