Flutur a cerut anchetă în cazul femeii care a murit la Spitalul Județean Suceava în urma unei peritonite: Noi facem eforturi uriașe să dotăm spitalul și cerem corpului medical să răspundă în aceeași măsură


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, că a avut, luni, o discuție cu managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, Vasile Rîmbu, căruia i-a cerut să facă o anchetă în cazul femeii care a murit săptămâna trecută în urma unei peritonite.

Flutur a spus că a cerut managerului Spitalului Județean Suceava ca și actul medical să crească în calitate.

El a menționat că a solicitat exigență și să nu mai existe episoade și contestări de genul celor care se întâmplă în ultimele zile privind plângeri sau reclamații privind tratamentul necorespunzător al unor bolnavi care poate să ducă inclusiv la deces.

„Sunt și eu foarte indignat și supărat pentru că, pe de o parte, dotăm Spitalul Județean, facem eforturi uriașe și cerem corpului medical să răspundă cu aceeași măsură, în slujba pacienților și a celor care nu merg de fericiți la Spitalul Județean, ci merg de nevoie”, a declarat Flutur.

El a subliniat că în discuția pe care a avut-o cu managerul spitalului i-a solicitat și acesta i-a promis că va face toate verficările și ancheta pentru ca cei vinovați să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat.

Un sucevean, Vincent Tecuceanu, a anunțat, luni, că va depune plângere la Colegiul Medicilor și la Parchet în cazul morții mamei sale, Cristina Ungureanu, în vârstă de 63 de ani, arătând că aceasta a fost greșit diagnosticată la Spitalul Județean de Urgență Suceava și nu i s-a oferit tratamentul de care avea nevoie.

Tecuceanu a spus că mama lui a murit din cauza unei peritonite pe fondul unei apendicite acute și că medicii care au acționat greșit trebuie să lase locurile vacante, care să fie ocupate de doctori care știu și vor să-și facă meseria.

CITEȘTE MAI MULT DESPRE ACEST CAZ


Intră acum și în grupul de